Monthly Archives: February 2009

A gandi vs. a face

Da, stiu ca oamenii disting in mod obisnuit intre cele doua. Si n-ar avea nici un rost sa le atragi atentia ca “a gandi” e, totusi, un verb. Si “a dormi” e un verb, dar asta nu inseamna ca un om care doarme realizeaza, cu adevarat, o actiune. Dar eu vreau sa spun ca singurul mod in care poti intelege bine cum gandesc oamenii e sa privesti succesiunile de ganduri drept succesiuni de actiuni.

Continue reading A gandi vs. a face

Ce e mai important?

Sa analizezi concepte (asa cum analizeaza Keith Lehrer, de pilda, conceptul de cunoastere), sau sa produci concepte noi (asa cum face Thomas Kuhn, de pilda, atunci cand creeaza conceptul de paradigma)?

Si de fapt, daca analiza are un caracter normativ, cum stii ca nu e inovatie conceptuala?

Ieri

Ieri am aflat ca unul dintre fostii mei studenti s-a sinucis. N-am fost prieteni, dar il stiam destul de bine. M-am gandit la diferite lucruri, dupa care m-am blocat la intrebarea “Are sau nu are sens sa spun ca imi pare rau pentru el?” Am observat ca asta mi se intampla uneori – ma refugiez in cate o problema teoretica.

Inteles aparent

“A intelege”, ca si “a cunoaste” (si “a vedea”), e un termen cogntiv. Poti sa crezi ca vezi un lucru, fara sa-l vezi cu adevarat. Poti sa crezi ca stii un lucru, fara sa il cunosti cu adevarat. La fel, poti crezi ca intelegi un lucru fara sa-l intelegi cu adevarat.

Cu privire la toate astea un sceptic radical ar putea spune: “De fapt nu poti cunoaste / vedea / intelege nimic cu adevarat. Nu poti fi niciodata sigur cu privire la lucrurile astea. In particular, poate comunicarea e imposibila. Poate tot timpul, cand credem ca reusim sa comunicam cu alti oameni, purtam un dialog al surzilor.”

Continue reading Inteles aparent

Hello world!

N-o sa aduc aici lucrurile pe care le am prin alte parti. Blogul cartii despre Wittgenstein la care lucrez ramane pe WordPress. Tot acolo ramane si blogul pe care l-am folosit, in ultima vreme, doar pentru un reading group in care se discuta An Enquiry Concerning Human Understanding (cartea lui Hume).

Blogul asta e un jurnal personal. Nu le este adresat oamenilor care ma cunosc ca profesor la Facultatea de filosofie si nici oamenilor care ma stiu ca pe unul dintre bloggerii care scriu pe Gramo’s World. Si in nici un caz nu le adresat oamenilor care ajung aici din intamplare, in urma unei cautari pe Google.

De fapt, blogul asta nu e adresat nimanui. E chiar un jurnal personal. N-o sa fie vorba prea des despre lucruri care mi se intampla in viata de fiecare zi, fiindca nu mi se intampla prea des lucruri interesante. Lucrurile care mi se par mai interesante si pe care imi vine sa le scriu uneori undeva sunt cele la care ma gandesc.

Probabil datorita felului in care am fost educat, n-am simtit niciodata nevoia sa scriu “lucruri rusinoase” intr-un jurnal, chiar daca stiam ca nu-l voi citi decat eu. Asa ca nu-mi vine greu sa scriu intr-un jurnal pe care stiu ca l-ar putea citi si alti oameni.

De ce tin neaparat ca acest jurnal sa fie public? Nu tin neaparat. Deocamdata, insa, mi se pare ca mi-ar fi mai comod asa.

Si mai e un lucru. Chiar daca nu scriu pentru nimeni anume, ma gandesc ca unii oameni (probabil foarte putini) ar putea citi unele lucruri de aici cu placere. Poate le-ar face placere sa isi gaseasca aici propriile ganduri, exprimate intr-o forma diferita, sau poate ar gasi prin vreo insemnare ceva care sa-i stimuleze sa se gandeasca la niste lucruri care sa li se para interesante. Sau poate le-ar face placere, pur si simplu, sa descopere ca exista si alti oameni care gandesc.